Un botoșănean este singurul candidat înscris la un concurs de ocupare a unui post de director în județul Suceava.
Concursul pentru ocuparea funcţiei de director medical al Spitalului Municipal Rădăuţi are un singur candidat înscris, dar deocamdată nu se știe dacă acesta va putea susţine examenul.
Este vorba despre medicul specialist în boli infecţioase Andi Radu Agrosoaie, doctor în știinţe medicale al Universităţii de Medicină și Farmacie “Gr. T .Popa” Iaşi, cu teza “Strategii preventive și terapeutice în infecţiile fungice invazive”.
Dr. Agrosoaie a declarat pentru Monitorul de Suceava că s-a înscris la concurs cu proiectul „Controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale” și așteaptă un răspuns din partea Ministerului Sănătăţii în ceea ce privește modul de calcul al vechimii în specialitate.
El a spus că este medic specialist din 2014, confirmat în 2015.
„Pentru concurs trebuie să ai 5 ani în specialitate. Eu am lucrat un an și 3 luni și la Spitalul de Urgenţă Suceava, în linie de gardă la Boli infecţioase. Dosarul de candidatură mi-a fost acceptat, cu observaţia că așteptăm punctul de vedere de la minister în privinţa modului în care se calculează cei 5 ani”,
a spus doctorul.
Dr. Agrosoaie are 43 de ani, este originar din Botoșani şi a absolvit UMF Iași în anul 2000. Din 2014 este medic specialist în boli infecţioase, după examen la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balș”. Din 2016 este în pregătire ca specialist în Gastroenterologie, la Spitalul Colentina. Are competenţă în endoscopia digestivă și este doctor în medicină din 2018. La Rădăuţi este din 2015, după rezidenţiat pe post. Este necăsătorit și are doi copii, o fiică în vârstă de 18 ani și un fiu de 8 luni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: