Un botoşănean a supravieţuit după ce i-a crăpat inima

 

spitalul_sfantul_spiridon_iasiMedicii de la spitalul Sfantul Spiridon din Iasi au reusit sa salveze viata unui barbat de 75 de ani din Botosani, caruia ii crapase inima, anunta, miercuri, Pro TV. Norocul barbatului a fost ca i s-a facut rau chiar in spital, unde venise pentru o alta problema. Altfel ar fi ajuns prea tarziu pe masa de operatie. Chirurgii au declarat ca n-aveau prea multe solutii, ca sa-l tina in viata, asa ca i-au peticit muschiul fisurat si l-au lipit cu un clei biologic. Ion Manea, de loc din Brosteni, judetul Botosani, a ajuns la spitalul Sfantul Spiridon din Iasi in urma cu o saptamana. Se plangea mai mereu de o durere la un picior, asa ca nepotii s-au gandit ca ar fi bine sa il consulte un medic. Era in salon cand i s-a facut rau, iar ceilalti pacienti au dat alarma. Medicii au realizat atunci ca omul suferise un infarct si, mai mult, ca inima i se fisurase de-a binelea. "Am cazut deodata si n-am mai putut. Am crezut ca mor", a declarat batranul. Specialistii au declarat ca in astfel de cazuri, mortalitatea este de 99%, asa ca omul a avut mare noroc, pentru ca era la locul potrivit. In general, pacientii care sufera un astfel de infarct nu mai apuca sa ajunga intr-un spital chiar daca medicii ar avea sanse sa-i salveze.