Un botoşănean a memorat toate poeziile lui Eminescu

 

Gheorghe CojocaruMoş Gheorghe Cojocaru, din satul Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, aşteaptă ziua de 15 ianuarie mai ceva ca pe Crăciun. Bătrânul de 83 de ani se declară cel mai înfocat admirator al marelui poet, aşa că, de ziua acestuia, nu concepe să nu facă o mică ceremonie de comemorare. Potrivit publicaţiei Libertatea, moş Gheorghe nu este rudă cu poetul Mihai Eminescu, însă a avut norocul să moştenească de la socrul său moşia boierului Stamatopol, unde “Luceafărul” îşi petrecea verile. Mai mult, în curte, bătrânul a înălţat şi o statuie a poetului. “În fiecare an, pe 15 ianuarie, ziua în care s-a născut Eminescu, vin la monument şi citesc poezii. Probabil că mâine, când se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui, vor veni şi alţi oameni din zonă, care să depună flori. Aşa se întâmplă în fiecare an”, spune mândru bătrânul, care se laudă cu performanţa de a şti toate poezile scrise de Eminescu. Fiul lui Gheorghe, Stelian (53 de ani), îşi aminteşte că tatăl său l-a obligat în copilărie să 4274-217785-eminescuînveţe şi el versurile. “Mă punea să le citesc, apoi să i le recit, până le reţineam. Eram terorizat atunci, dar până la urmă nu a fost aşa de rău, că multe le mai ştiu şi acum. Pentru el, Eminescu înseamnă foarte mult, tocmai de aceea sărbătoreşte ziua lui de naştere, iar pe 15 iunie dă şi de pomană de sufletul marelui poet”, ne-a spus Stelian Cojocaru. El este urmaşul artistului Poetul sucevean Ioan Cozmei, în vârstă de 58 de ani, susţine că e rudă cu Mihai Eminescu.“Străbunica mea era verişoara lui, iar eu sunt strănepotul său”, se laudă Cozmei. Bărbatul a scris mai multe cărţi despre viaţa poetului pe baza celor istorisite de rude. “Străbunica mea îmi povestea că tatăl lui Mihai, Gheorghe Eminovici, era foarte sever cu copiii lui. Pe marele poet l-a şi biciuit când a plecat de acasă”, ne-a povestit Ion Cozmei.