Un tânăr ce se „specializase” în a tâlhări femei prin smulgerea telefoanelor mobile din mână a fost prins de poliţişti şi încarcerat pentru 30 de zile, el având la activ cel puţin cinci fapte de acest gen. O fată din Botoșani a fost una dintre victimele sale.
Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată joi, la ora 22.42, prin 112, despre faptul că, pe strada Mărăşeşti din localitate, a avut loc un furt, victimă fiind o tânără de 24 de ani.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 22.30, în timp ce partea vătămată încerca să urce într-un autobuz de transport public de persoane, un tânăr necunoscut i-a sustras din mână un telefonul mobil şi suma de aproximativ 100 de lei, după care a fugit.
În urma măsurilor operative întreprinse de poliţişti, autorul faptei a fost identificat ca fiind un tânăr de 23 de ani, din comuna Hănţeşti.
Pe timpul cercetărilor, telefonul mobil sustras, în valoare de aproximativ 1.300 lei, a fost recuperat, fiind identificat pe strada Vişinilor, unde a fost aruncat de autor.
Vineri, în urma cercetărilor efectuate pentru probarea activităţii infracţionale a tânărului de 23 de ani, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Suceava au stabilit faptul că acesta este autorul altor 4 fapte de tâlhărie şi furt.
Pe 10 martie, la ora 19.00, profitând de neatenţia victimei, tânărul i-a sustras din mână unei tinere de 29 de ani, din comuna Valea Moldovei, un telefon mobil în valoare de circa 1.000 lei.
Trei zile mai târziu, la ora 21.20, prin violenţă a deposedar-o pe o femei de 48 de ani, din municipiul Suceava, de telefon mobil, ce a fost recuperat.
În ziua următoare, la ora 19.30, i-a sustras din mână unei tinere de 19 ani, din judeţul Botoşani, un telefon mobil în valoare de circa 350 lei.
Acelaşi tânăr i-a furat telefonul unei fete de 15 ani, pe 14 martie, la ora 19.45.
În baza probatoriului administrat de poliţişti, tânărul reţinut pentru 24 de ore, a fost prezentat Judecătoriei Suceava, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind reîncarcerat în arestul IPJ Suceava.
(Sursa - Monitorul de Suceava)