Un angajat al Primăriei a renunţat la locuinţa de serviciu din Centrul Vechi

 

Municipalitatea botoşăneană urmează să onoreze în cadrul şedinţei de Consiliu Local din data de 31 octombrie 2012 solicitările venite din partea salariaţilor Primăriei pentru locuinţele de serviciu din centrul istoric al oraşului.

Într-o primă fază au fost aprobate dosarele unui număr de 24 de salariaţi din cadrul Primăriei sau a instituţiilor subordonate acesteia, cele mai multe fiind depuse de actori de la Teatrul Mihai Eminescu, urmaţi de salariaţi ai Filarmonicii de Stat din Botoşani. De asemenea au solicitat locuinţă de serviciu şi poliţişti locali sau lucrători din cadrul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială sau a Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement. Dintre aceştia, o salariată din cadrul SPLAS, respectiv Silvia Timoc a decis să renunţe la locuinţă întrucât perioada în care va rămâne angajată în cadrul situaţiei ar fi una limitată. „A renunţat întrucât şi-a pus problema că s-ar putea ca şederea ei aici în serviciu să fie limitată, ea şi-a pus problema şi că dacă pleacă de acolo când se termină angajamentul cu Primăria, pierde locuinţa. Celelalte locuinţe vor fi repartizate în şedinţa de CL din 31 octombrie, 23 de cetăţeni vor primi, locuinţe sunt 25 păstrăm câteva pentru cazurile viitoare”, a declarat Viorel Iliuţă, viceprimarul municipiului Botoşani. Municipalitatea a repartizat în acest an 36 de locuinţe sociale în Aleea Constantin  Iordăchescu, la Cişmea şi alte 12 în centrul istoric al oraşului. În cazul locuinţelor de serviciu, municipalitatea va repartiza 23 din cele 25, pentru a avea o rezervă pentru eventuale solicitări viitoare.
CITEŞTE:
 Un botoşănean s-a umplut de sânge pentru o locuinţă – GALERIE FOTO&VIDEO