Dezvăluirile făcute joi dimineață de Botoșăneanul referitoare la coșmelia care a omorât un om nu au rămas fără ecou. După ce am făcut public că Primăria n-a fost în stare timp de 12 zile să afle dacă șopronul are sau nu autorizație de construcție, în doar câteva ore problema a fost rezolvată.
... În sensul că edilii au reușit în sfârșit să se edifice: cașcarabeta dintre Uvertura Mall și Banc Post NU deținea autorizație de construcție, cu toate că avea nevoie de așa ceva. Și aceasta în condițiile în care acolo se desfășurau, cu precădere în anotimpul cald, acte de comerț, adică zilnic intrau și ieșeau o sumedenie de oameni care cumpărau tot felul de legume și fructe, inclusiv pepeni. Iar asta s-ar fi întâmplat tocmai de prin 2012.
Ei bine, deși pare incredibil, absolut nimeni de la Primăria Botoșani și Poliția Locală nu s-a interesat vreodată în atâția ani dacă respectivul comerciant are sau nu autorizație de construcție. Ca să nu mai vorbim și de autorizația pentru activități de comerț. Ca atare, proprietarul a scăpat fără vreo amendă până ce șopronul a omorât un om. Iar până ce să se elucideze și municipalitatea dacă îi era necesară sau nu autorizația de construcție, și-a dărâmat singur coșmelia.
Iar după atâta timp în care nu s-a făcut ceva, identificarea unui vinovat nu este tocmai o treabă ușoară. Și aceasta pentru că terenul în cauză a fost retrocedat în 2002 lui Mircea Atodiresei, însă proprietarul ar fi avut încheiate de-a lungul timpului contracte de comodat cu mai multe persoane, ultimul cu Gelu Grosu.
Edilii susțin însă că, indiferent de (in)existența autorizației de construcție, erau niște lucruri care oricum trebuiau făcute.
”Chiar și dacă avea autorizație proprietarul trebuia să aibă grijă ca respectiva construcție să fie una sigură și să înlocuiască scândurile care erau putrezite”,
Marian Murariu, viceprimar Botoșani.
Cu alte cuvinte, chiar dacă avea autorizație de construcție, tragedia tot s-ar fi produs, iar Lucian Școlariu tot ar fi decedat.
Dincolo de toate aceste lucruri cert este că, așa cum se întâmplă mai totdeauna în România, după ce moare cineva se trece în sfârșit la treabă. La cererea expresă a viceprimarului Marian Murariu, Poliția Locală a demarat o amplă acțiune de control la coșmeliile de acest gen, fiind identificate deja trei.
”Nu ținem cont dacă sunt pe terenul Primăriei sau al proprietarului, trebuie să aibă autorizație de construcție”,
Marian Murariu, viceprimar Botoșani.
Acesta a adăugat că toate cele care au fost ridicate nelegal vor fi dezafectate.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL