Ucigaşul Niculinei adus mut în cătuşe la procuror – FOTO & VIDEO

 

Tânărul care a ucis-o cu sânge rece pe Niculina Bacinschi a fost adus în cursul după amiezii de marţi, 30 aprilie 2013 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru a fi audiat de procurori iar ulterior pentru a fi prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Cătălin Vasile Andronicese, în vârstă de 23 de ani a fost reţinut de organele de Poliţie în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean de unde a fost adus astăzi în cătuşe la Parchet. Iniţial, procurorii au aşteptat rezultatul necropsiei fetei pentru a se constata cauzele exacte care au dus la moartea sa. Necropsia a fost efectuată începând de la orele 12:30 şi finalizată aproximativ în jurul orelor 14:00 când organele de anchetă le-ar ridicat de la morga Spitalului Judeţean.

Cătălin Andronicese a coborât din duba Poliţiei la Parchet însă nu a schiţat nici un gest şi nici a făcut vreo declaraţie prin care să îşi explice fapta, chipul său rămânând impasibil. Procurorii fac cercetări cu privire la inculpatul de 23 de ani din localitatea Hilişeu Horia pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Acesta a aşteptat-o ieri în jurul prânzului timp de două ore pe Niculina Bacinschi în staţia de autobuz din Hilişeu Horia.

Fata era împreună cu o colegă care a fost îndepărtată prin ameninţare de agresor. După ce a făcut câţiva paşi cu Niculina şi s-a asigurat că nu este nimeni în preajmă care să intervină imediat pentru a o salva, Cătălin Andronicese a înjunghiat-o provocându-i mai multe leziuni în zona inimii după care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. În drum spre spital, victima a decedat. Autorul acestei crude fapte a fost reţinut pentru 24 de ore iar astăzi va fi prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
CITEŞTE:
 Incendiatorul liceenei a ajuns în beciul Poliţiei, era nebun de gelozie