Ţurcanu la Rapsodia: Vin investitori şi noi le întindem covor roşuFOTO&VIDEO

 

Au luat cuvântul în deschiderea acțiunii organizată la Hotel Rapsodia gazdele mesei rotunde adică preşedintele CJ, Florin Ţurcanu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Alimentară, Dorin Floareş dar şi prefectul care le-a fost alături.
Ultimul dintre cei trei a mulţumit pentru invitaţie şi a apreciat asistenţa aleasă care se află în sala Mihai Eminescu.
„Dv. oamenii de afaceri care creaţi locuri de muncă pentru economia Botoşaniului , mă bucur că ne aflăm la final de an aici, împreună în acest format. Eu vreau să vă doresc sănătate, spor în toate şi să vă bucuraţi de cei dragi”, a spus prefectul Costică Macaleţi.
S-a adresat celor prezenţi şi preşedintele CJ, Florin Ţurcanu care şi-a arătat sprijinul necondiţionat pentru mediul de afaceri, considerat a fi motorul economiei.
„Consiliul Judeţean, primăriile din judeţul Botoşani trăiesc datorită dv. care vă plătiţi taxele şi impozitele la bugetul statului. Şi de asta am dorit împreună cu Camera de Comerţ, să organizăm această întâlnire în fiecare final de an, veţi fi invitaţi şi vom sărbători împreună sfârşitul anului. Aveţi toată încrederea în instituţia CJ, suntem deschişi să vă sprijinim conform legislaţiei pentru a putea dezvolta afaceri, pentru a putea susţine afacerile pe care dv. le aveţi”, a spus preşedintele CJ, Florin Ţurcanu.
Şeful judeţului a criticat şi investitorii vremelnici care aruncă priviri în judeţul nostru şi care sunt primiţi cu ştaif însă părăsesc aceste locuri la fel de repede cum au venit.
Dacă îşi anunţă vizita un investitor din altă ţară sau din alt judeţ, cu toţii îi aşteptăm cu covor roşu şi ei vin vizionează şi pleacă pentru că este foarte greu să investeşti acolo unde nu ai nimic. Rădăcinile botoşănenilor sunt aici la Botoşani pentru dv şi noi instituţiile statului care împreună putem crea locuri de muncă şi putem dezvolta acest judeţ”, a mai spus Florin Ţurcanu.
Preşedintele CJ a fost apreciat de Dorin Floareş ca fiind primul care a dat startul acestor mese rotunde la final de an. (G.E.)
[[banner]]
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Prezenţă aleasă în buricul târgului, Portariuc despărţit de Ţurcanu– GALERIE FOTO