Ţurcanu face un apel pe bani grei la prefect – AFLĂ ce îi cere

 

Preşedintele PNL Botoşani i-a solicitat vineri prefectului să îşi schimbe atitudinea în privinţa hotărârii Consiliului Judeţean prin care s-au împărţit fondurile pe localităţi. Deputatul a amintit că anul trecut Cristian Roman, deşi i s-a cerut de către PSD, a refuzat să atace repartizarea banilor de la bugetul de stat la Tribunalul Botoşani, motivând că nu doreşte să blocheze judeţul.
Acum primul reprezentant al Guvernului în judeţ a făcut tocmai acest lucru, astfel încât cele circa 6 milioane de euro distribuite CJ şi primăriilor nu pot fi utilizate. Şeful liberalilor crede că atitudinea din acest an a prefectului este o dovadă a acţionării pe criterii politice. „Fac un apel la prefect să fie un pic mai realist, să analizeze foarte bine situaţia la nivelul judeţului Botoşani. Anul trecut, imediat după ce a fost împărţit bugetul la nivelul Consiliului Judeţean, d-lui era tot reprezentantul Guvernului în teritoriu, avea această posibilitate să atace sau să nu atace în contencios, nu a făcut-o pentru că i-a plăcut atunci pentru că a avantajat la vedere şi cu bună ştiinţă PDL pentru că asta era obiectivul lui să îl avantajeze. L-a avantajat! Atunci nu era reprezantantul Guvernului, nu respecta legea, atunci nu era omul cu pixul care el nu face altceva decât duce la îndeplinire legislaţia şi vrea să se repecte legislaţia. Când eşti un om responsabil măcar recunoşti: asta mi-i haina, asta mi-i misiunea, trebuie să apar PDL şi acum sunt obligat să-l apar prin a ataca în contencios administrativ bugetul”, a afirmat Florin Ţurcanu.
„Au fost anumite semnale din partea d-lui prefect «să mai negociem ceva»”
Acesta susţine că prin atacarea amintitei hotărâri prefectul doreşte să blocheze cele aproximativ 50 de primării conduse de USL-işti. Copreşedintele Uniunii Social Liberale a dat însă aigurări că PNL şi PSD vor merge merge până la capăt în instanţă pentru câştigarea procesului şi nu se va reveni asupra hotărârii în cauză. „Nu avem nici cea mai mică disponibilitate de a negocia cu actualul reprezentant al Guvernului pentru că au fost anumite semnale din partea d-lui prefect «să mai negociem ceva, dacă nu ajungem în contencios administrativ». Nu putem negocia un proiect care a fost votat, bine întocmit şi sunt convins că în instanţă îl vom rezolva”, a mai afirmat Florin Ţurcanu. Diferenţa majoră dintre hotărârea neatacată în 2011 şi cea atacată în 2012 este aceea că în acest an Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a fost lăsată practic doar cu bani de salarii, în rest neavând fonduri pentru lucrări, nici măcar pentru deszăpezire.
CITEŞTE ŞI:
 FAZA ZILEI : Ţurcanu o pune de-un miting cu primarii supăraţi că li s-au blocat bugetele