Tupeu de șofer: A depășit polițiștii pe trecere, nu avea nici permis

Polițiștii botoșăneni l-au oprit imediat după ce bărbatul i-a depășit.

 

Miercuri, 13 decembrie 2023, în jurul orei 22:22, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani, Biroul Rutier, au depistat un barbat de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiu, care a depășit autospeciala de poliție pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.

 

În urma verificărilor în baza de date a reieșit că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

 

Cel în cauză a fost sancționat contravențional de polițiști, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.