Tupeu de puștan: CUM a încercat un tânăr să treacă frontiera

Un tânăr a încercat să-i ducă de nas pe polițiștii de frontieră joi 17 noiembrie 2016.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un tânăr care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere ucrainean fals, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.

 

În data de  17 noiembrie 2016, în jurul orei 14.00, în P.T.F. Stânca, judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetăţeanul ucrainean Viktor B., în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca Renault, înmatriculat în Ucraina.


Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului ucrainean de conducere prezentat la controlul de frontieră, lucrătorii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.  


În legătură cu cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoştinţă de neregulile constatate de poliţiştii de frontieră. În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.