TSD-iştii au stins lumina la Săveni de ”Ora Pământului” - FOTOGALERIE

La nivel mondial, în tabloul acțiunilor de conștientizare a problemelor mediului înconjurător generate de activitatea umană, se remarcă o Campanie unică in istorie– Earth Hour. Evenimentul 'Ora Pământului' se sărbătorește în România din anul 2009, iar la nivel internațional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediție în orașul Sydney.

 

Devenită deja o tradiție în întreaga lume, Ora Pământului a fost sărbătorită pentru prima oara și în Orașul Săveni, în ultima zi de sâmbătă a lunii Martie. 
Organizația Tineretului  Social - Democrat din Săveni, a dorit să tragă un semnal de alarmă asupra folosirii în mod necontrolat, uneori iresponsabil și abuziv, a resurselor pe care le produce Planeta. Astfel, în intervalul orar 20:30 - 21:30,  iluminatul public din oraș a fost  întrerupt, în semn de susținere a acestei cauze, iar tinerii au suplinit lipsa acestuia prin  aprinderea unui număr de 350 lumânări.
CITEȘTE:
Ora pământului sărbătorită în bătaie de joc vreo 40 de minute cu gunoaie şi consum de curent – GALERIE FOTO
TSD-iştii susţin că, potrivit celor prezenți, inițiativa a fost una de succes, toți  participanții la această acțiune răspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viața noastră de zi cu zi îl are asupra planetei și asupra resurselor naturale.
''Earth Hour, cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, își propune să continue tradiția și în orașul Săveni, prin stingerea luminilor, în mod simbolic, în scopul semnalării celor mai grave probleme cauzate de schimbările climatice și rolul fiecărui cetățean de a susține toate eforturile împotriva poluării și a încălzirii globale'' a declarat Andreea Cocoi, președinte TSD Săveni.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Junii de la PNL au sărbătorit Ora Pământului cu lumânări - FOTOGALERIE