Tribunalul Botoșani organizează la sfârșitul săptămânii ” Ziua Porților Deschise”, prilej cu care printre cei interesați, sunt așteptați elevi și studenți care pot face cunoștință cu aspectele practice ale sistemului de justiție.
Potrivit Biroului de Informare și Relații Publice din cadrul Tribunalului Botoșani, La data de 25 octombrie a fiecărui an, în întreaga Europă este sărbătorită ” Ziua Europeană a Justiţiei Civile”. Cu acest prilej, Tribunalul Botoşani organizează vineri 23 octombrie 2015 „Ziua Porţilor Deschise” .
În intervalul orar 9.00-14.00, cetăţenii interesaţi de organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar la nivelul acestei instanţe, vor avea posibilitatea de a vizita palatul de justiţie şi de a discuta cu magistraţii aspecte generale privind înfăptuirea actului de justiţie. Invitaţia se adresează, în special, elevilor şi studenţilor dornici să cunoască aspecte practice ale înfăptuirii justiţiei.
Programul de vizitare între orele 9:00 – 14:00, iar cei interesaţi de vizitarea Palatului de Justiţie - str. Maxim Gorki nr. 8, se vor adresa personalului care asigură paza instanţei, urmând a fi conduşi la Biroul de informare şi relaţii publice al Tribunalului Botoşani – camera P01, pentru vizitarea instanţei şi discuţiile cu judecătorii.
În vederea organizării cât mai eficiente a evenimentului, vă adresăm respectuos rugămintea de a confirma participarea, până la data de 22 octombrie 2015 – ora 14:00.