Botoșănencele care au tras statul în piept cu copiii în brațe!

Venituri din două părți, adică și cel salarial și indemnizația pentru creșterea copilului. Este cazul a 25 de botoșănence care au stat în concediu pentru creșterea copilului și care au revenit la serviciu, fără a înștiința și Agenția Județeană de Prestații și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani

 

Situația de ilegalitate în care s-au regăsit a fost depistată de controlorii Curții de Conturi Botoșani.

 

În total, la Botoșani primesc indemnizația oferită de stat peste 1.600 de mame. Dintre acestea, 25 au fost depistate că primeau bani pentru creșterea copilului în același timp în care si-au reluat și activitatea la locul de muncă.
În urma controalelor făcute de inspectorii Curții de Conturi Botoșani s-a descoperit un debit total de 32.629 lei, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 1.305 lei. Neregulile au fost depistate anul trecut, iar suma ce a fost considerată drept debit, a fost recuperată.