Trei incendii produse în doar 6 ore

 

Trei familii din judeţ au solicitat duminică după-amiază sprijinul pompierilor după ce casa sau depozitul de furaje le-au luat foc. Evenimentele au fost provocate din neglijenţa proprietarilor care fie au utilizat sisteme de încălzire cu defecţiuni, fie nu şi-au supravegheat copii. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 35.000 de lei.
Locuinţă incendiată de o sobă neizolată termic
O familie din municipiul Dorohoi a rămas fără o parte din acoperişul casei după ce acesta a luat foc de la o sobă neizolată termic faţă de materialele combustibile din care era construit. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca pagubele materiale să nu fie însemnate. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre izbucnirea incendiului puţin înainte de ora 16.00. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din acoperişul locuinţei lui Valeriu H., existând pericolul de extindere şi la celelalte construcţii din apropiere. Incendiul a fost stins în mai puţin de 15 minute. Flăcările au distrus cca. 20 m.p. din acoperişul casei, pagube estimate la 500 de lei. Pompierii au salvat bunuri materiale în valoare de 10.000 lei.
Furaje incendiate de un copil
Duminică, 18 iulie 2010, puţin după ora 17.00, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui localnic din comuna Răchiţi. Proprietarul, Luigii I. Era îngrijorat că flăcările, care au cuprins depozitul de furaje, se pot extinde la clădirile din imediata apropiere. Pentru stingerea incendiului au acţionat timp de jumătate de oră, şapte pompieri. Valoarea pagubelor a fost estimată la 800 lei. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 20.000 lei. Cauza probabilă a incendiului este jocul copiilor cu focul.
Incendiu provocat de scurgeri de gaze de la o butelie
În seara zilei de 18 iulie 2010, la ora 22.18, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Vasile A., din comuna Brăeşti. Provocat de scurgerile de gaze de la o butelie de aragaz, incendiul a cuprins în scurt timp bunurile din cele patru încăperi ale casei şi o parte din acoperiş. Opt pompieri din cadrul Detaşamentului Dorohoi şi patru membrii ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Brăeşti au acţionat mai bine de două ore pentru stingerea incendiului. Flăcările au distrus mobilierul din cele patru camere ale casei şi cca. 40 m.p. din acoperişul casei, pagube estimate la 6.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 5.000 lei.