Tramvai de la Eltrans tras pe dreapta de Poliție, vatmanului i s-a reținut certificatul de înmatriculare – FOTOGALERIE cu „neregulile” tramvaiului

Situație mai puțin obișnuită în municipiul reședință de județ. În cursul zilei de joi, 25 iulie 2019, un echipaj de la Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a oprit în trafic un mijloc de transport ce aparține societății Eltrans.

 

Pentru o reclamă care este amplasată pe partea laterală a tramvaiului, inclusiv pe geamuri, polițiștii au considerat că este necesar să fie reținut certificatul de înmatriculare.

 

Iar motivația este următoarea:

 

„S-a reținut într-adevăr certificatul de înmatriculare al unui tramvai, conform OUG 195/2002, deoarece avea aplicate pe geamuri reclame care estompau vizibilitatea cetățenilor atât din interior cât și din afara acestuia”,

inspector Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

 

Directorul societății de transport în comun este de părere că s-a făcut puțin exces de zel din partea Poliției. Și că a sunat pe la alți colegi din țară să vadă dacă s-au confruntat cu o astfel de situație.

 

„Ne-au dat dovadă, mai putem circula 15 zile. Dar pentru ce, chiar nu știu, am mai sunat și la colegi din țară. Pentru că are reclamă pusă pe tramvai. Nu am mai auzit așa ceva. Și mie mi s-a părut inedit când m-au sunat băieții și mi-au spus că s-a reținut certificatul. Le-am spus: foarte bine, mâine poate ne dă amendă că venim la serviciu”,

Victor Ivănescu, director general SC Eltrans SA

 

Șeful Eltrans nu crede că la mijloc ar fi vorba despre o campanie negativă împotriva Eltransului, ci dimpotrivă, o campanie la nivel european pe transport de persoane și marfă, derulată sub denumirea TISPOL.

 

Iar „victimă” a fost inclusiv un tramvai.

 

„Eu știu ce agent, i s-a părut lui că dacă este reclamă pe tramvai și este și pe geam... În toată lumea asta este așa, sunt mash-uri din astea care din interior se vede, din exterior nu se vede în interior. Acum, eu știu ce a gândit… o să vedem care este motivul. Problema este că i-a dat o dovadă, ca sancțiune nu știu ce o să fie. Cum să dea sancțiune, pentru ce? Eu nu știu nici o legislație prin care Poliția să dea amendă pentru reclamă. Pentru că din punctul de vedere al Poliției Rutiere este interzis să pui reclamă pe mașină”,

Victor Ivănescu, director general SC Eltrans SA

 

Reprezentanții IPJ Botoșani susțin că măsura a fost luată în baza unei ordonanțe de urgență privitoare la circulația pe drumurile publice.

 

Reclama este la un centru de fitness din Botoșani și într-adevăr acoperă inclusiv geamurile. Din interior însă, există vizibilitate pentru călători, situație ce poate fi observată și din fotografii.

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store