TRAGIC: Bărbat lovit MORTAL de un șofer din Botoșani, pe trecerea de pieton

O nouă tragedie a avut loc din vina unui șofer din Botoșani.

 

S-a întâmplat vineri seară pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc din județul Suceava.

 

Potrivit Suceava News, un tânăr în vârstă de 21 de ani a surprins și a accidentat pe o trecere de pietoni din Câmpulung un bărbat în vârstă de 77 de ani care traversa regulamentar drumul public pe marcajul pietonal.

 

În urma impactului pietonul a suferit leziuni grave, fiind ulterior declarat decedat de către cadrele medicale ajunse la fața locului.

 

Șoferul originar din Flămânzi nu se afla sub influența alcoolului. El este cercetat pentru ucidere din culpă.  

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store