Botoșăneni prinși muncind „la negru” de către inspectorii ITM Botoșani

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a efectuat în luna septembrie 2024 mai multe controale la angajatori, ocazie cu care au fost depistați muncitori care lucrau la negru.

 

Controale și amenzi

 

În cursul lunii septembrie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 109 controale

 

În urma controalelor, au fost constatate 86 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, au fost aplicate șapte sancţiuni contravenționale, din care două avertismente și cinci amenzi, în valoare totală de 88.000 lei.

 

În cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate patru persoane prestând muncă nedeclarată, care își desfășurau activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă, pentru care s-au aplicat patru amenzi în valoare totală de 80.000 lei.

 

Amenzi de peste 140.000 de lei

 

De asemenea, în luna septembrie, Compartimentul Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă a eliberat 228 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 43 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 17 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.

 

Totodată, au fost preluate, la sediul inspectoratului de muncă, 170 de registre electronice de evidenţă a salariaților.

 

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM Botoşani, în luna septembrie, în domeniile de competență, este de 141.000 lei.