O femeie în vârstă de 73 de ani din municipiul Botoşani şi-a pierdut viaţa într-un mod tragic. Iniţial rudele botoşănencei au apelat la numărul unic pentru urgenţe pentru a solicita ajutorul cadrelor medicale după ce aceasta acuza dureri în piept şi probleme de respiraţie.
O şoferiţă şi-a oprit maşina fix pe banda de intrare a salvărilor
La locuinţa Mariei V., în zona Colegiului Economic „Octav Onicescu”, a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) pentru a transporta pacienta la spital. Iniţial femeia era stabilă, însă odată intrată pe poarta spitalului, la câţiva metri de intrarea în unitatea spitalicească, ea a intrat în stop cardio respirator, iar ambulanţa a rămas blocată de un autoturism la volanul căruia se afla o doamnă ce vorbea relaxată la telefon şi fuma fără să bage de seamă că acolo unde se află este de fapt traseul pe care ar trebui să circule în regim de urgenţe numai autosanitarele care transportă pacienţii la spital.
Au cărat-o cu targa prin parcare
Dat fiind faptul că femeia cântărea peste 100 de kilograme, cadrele medicale ajutate de câţiva colegi de la SMURD au scos de urgenţă pacienta din ambulanţă şi au intrat cu ea în spital pentru a continua manevrele de resuscitare, însă nici după minute în şir ea nu şi-a mai revenit, şi-a dat ultima suflare pe patul de spital.
De asemenea, pe lângă femeia „rătăcită” printre mulţimea de autosanitare erau şi mai multe maşini parcate aiurea în apropiere de aleea pe care circulă ambulanţele, lucru care de multe ori îngreunează intrarea spre Unitatea de Primire Urgenţe.
Haos în parcare
Întrebat de nefericita întâmplare, managerul unităţii spitaliceşti susţine că de vină sunt oamenii care nu respectă semnul de circulaţie prin care se interzice accesul autoturismelor pe traseul pe care circulă ambulanţele.
„Din păcate în Botoşani la Spitalul Judeţean de Urgenţă se întâmplă aşa cum se întâmplă în multe locuri din România nu se respectă nimic. Accesul ambulanţei în spital nu ar trebui să fie restricţionat pentru că are un acces separat. Din păcate, spitalul este în construcţie şi sunt pe de o parte maşinile constructorilor, maşini care sunt lăsate pentru alte locuri de parcare, sunt blocate din diverse alte motive cum ar fi maşinile care aduc materiale, care încarcă”, a spus
Viorel Iliuţă, managerul Spitalului Judeţean Mavromati.
Şefii de la "Mavromati" vor să pună bariere
Directorul unităţii a mai precizat că există în plan şi amenajarea unei parcări şi a unor bariere care să mai fluidizeze accesul autoturismelor.
„Nu se poate face în acest moment o ordine a parcării, dar există o planificare a parcării cu 80 de locuri şi un acces controlat prin două bariere. Aşa e învăţată lumea, lucrurile nu sunt normale, dar va fi şi ordine pentru că ne-am propus şi avem acest plan. Lucrurile se vor schimba cu totul, cu siguranţă. Regret chestia asta şi într-adevăr lucrurile nu sunt în regulă”, a mai spus
Viorel Iliuţă.
Deşi avea o vârstă înaintată, femeia care s-a stins din viaţă nu era înregistrată în baza de date cu probleme de sănătate.
Alexandra DOROHOI
[[banner]]
CITEŞTE:
Băiat în stop cardio respirator, prăbuşit la pământ de la o cafea