Portariuc anunţă un final pentru izolarea Botoşanilor

 

Prezent la întâlnirea dintre oameni de afaceri din municipiul şi judeţul Botoşani cu Excelenţa Sa, ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, primarul Ovidiu Portariuc a luat cuvântul doar pentru a oferi explicaţii cu privire la izolarea urbei de restul ţării.

Edilul şef a declarat că situaţia privind infrastructura proastă a început deja să-şi găsească o rezolvare iar anul viitor să reprezinte un trist capitol încheiat. Asta după ce, administratorul firmei Formens s-a plâns de faptul că judeţul este rupt de lume din cauza drumurilor proaste.
 „Două dintre drumurile principale care leagă Botoşaniul de Suceava şi cu Iaşi au început să fie modernizate în acest an. Anul viitor la această oră vor fi finalizate. Pe drumul spre Iaşi s-a lucrat aproape 25 – 30 de km, drumul spre Suceava a intrat în reabilitare. Vorbim de infrastructura rutieră”, a spus primarul la şedinţă.
[[banner]]
A ridicat şi problema curselor suspendate de pe aeroportul Salcea, Ovidiu Portariuc a menţionat că personal a mers la Bucureşti pentru reluarea acestora.
În ceea ce priveşte aeroportul, dl. Gerard poate să confirme că am avut cel puţin trei, patru discuţii cu domnia sa şi cu alţi investitori şi în urma celor semnalate, m-am deplasat personal la Bucureşti, la Guvern, am avut intervenţii la miniştri legat de acest subiect. Astfel deşi zborurile au fost iniţial suspendate, au fost reintroduse parţial până la în primăvară. Dar de ce există astfel de probleme, aeroportul din Suceava a intrat în modernizare”, a mai spus primarul.
Ovidiu Portariuc a mai spus că această nemulţumire persistă şi în rândul oamenilor de afaceri de la Suceava, nu numai la Botoşani şi că există o reticenţă din partea companiei Tarom care este administrată de persoane private. (G.E.)
CITEŞTE:
 Între francezi - Plângeri infrastructurale:Motivul pentru care Botoşani îl vizitaţi ultimul