Credite subvenţionate pentru IMM-uri, Federovici: Coloana vertebrală aeconomiei

 

Senatul a adoptat, săptămâna aceasta, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgență 92/2013 privind Programul de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii.cProgramul vizează sprijinirea accesului IMM–urilor la obţinerea de credite destinate finanţării capitalului de lucru, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de maxim 12 luni, în vederea rambursării liniei de credit, în condiţiile stabilite prin normele metodologice  de aplicare a proiectului de OUG.      
doina federovici senat oug imm
    
Proiectul reglementează, în principal, aspecte referitoare la valoarea maximă a
creditului şi perioada de creditare şi la criteriile de eligibilitate. Potrivit
prevederilor ordonanţei, Ministerul Finantelor Publice este autorizat să
mandateze Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în vederea emiterii de garanţii în numele şi  în contul statului, în favoarea instituţiilor de credit care urmează să acorde împrumuturi IMM-urilor.
„Sprijinirea dezvoltarii sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este o prioritate atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional deoarece această extrem de numeroasă categorie de agenţi economici, mai dinamici şi mai flexibli decât societăţile mari, constituie coloana vertebrală  a oricărei economii moderne”, a declarat Doina Federovici.
Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri este disponibil pe o
perioadă de 36 de luni de la intrarea în vigoare a normelor de aplicare a
prezentei amintitei OUG şi constă în acordarea unei linii de credit,
în valoare maximă de 5 milioane lei/IMM, pe o perioada de maxim 24 de luni şi
garantarea creditului de către stat în procent de maxim 50% din valoarea
finanţării. 
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Federovici l-a interpelat pe Stroe cu bani pentru poliţişti