TRAGEDIE rutieră: Accident grav cu un mort și doi răniți, botoșănean la spital - FOTO

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 

Sâmbătă, în jurul orei 11.30, un bărbat de 47 ani, din municipiul București, în timp ce conducea ansamblul de vehicule înmatriculat în Marea Britanie (cu volan pe dreapta), tractând remorca pe D.N 2, pe raza localității sucevene Drăgușeni, s-a angajat în depășirea unui alt autovehicul, deși din sens opus circula regulamentar autoturismul condus de un bărbat de 45 ani, din municipiul Iași, intrând în coliziune frontală cu acesta.

 

În urma accidentului a rezultat decesul șoferului de 45 de ani și vătămarea corporală gravă a unui pasager de 20 ani, din comuna Ripiceni, județul Botoşani, și a unei tinere de 18 ani, din municipiul Iași, care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul municipal Fălticeni.

 

Șoferul de 47 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre de sânge la Spitalul municipal Fălticeni.

 

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două ambulanțe SAJ. Din nefericire, pentru bărbatul de 45 de ani – șoferul mașinii, nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul după minute bune în care s-au efectuat manevre de resuscitare.

 

Din primele informații, tânăra de 18 ani este în stare gravă.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store