TRAGEDIE fără margini: A murit bebeluşul născut cu câte şase degete la mâini şi la picioare 

Bebeluşul născut cu câte şase degete la mâini şi picioare şi cu mai multe malformaţii la nivelul feţei şi la inimă a decedat la Iaşi.

 

Băieţelul s-a născut la maternitatea Botoşani, cu malformaţii grave şi foarte rare şi a fost transportat în condiţii speciale la Iaşi. Bebeluşul cântărea la naştere 2.200 de grame.

 

În urma testelor genetice făcute de cei de la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi, s-a confirmat că bebeluşul născut de doar câteva zile suferea de sindromul Patau, o anomalie cromozomială, cunoscută după numele de trisomia 13. Medicii ieşeni susţineau la începutul lunii noiembrie că starea sa era una extrem de gravă.

„Este o malformaţie care este incompatibliă cu viaţa. 99% dintre nou-născuţii cu acest sindrom mor în primul an de viaţă, durata de viaţă este în medie şase-şapte luni, conform statisticilor. Este un caz trist,“, a precizat pentru ziarul de Iaşi, dr. Bogdan Doroftei, directorul medical al Maternităţii „Cuza Vodă“. 

La două săptămâni de la naștere, trupul firav al bebeluşului nu a mai putut lupta şi a cedat.


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store