Trafic îngreunat lângă Carrefour, tramvaie blocate pe linie: Călătorii au fost evacuați – FOTOGALERIE 

În urmă cu doar patru zile erau evacuați călătorii din tramvaiele care circulau pe linia 101 din municipiul Botoșani, scenariul repetându-se, de data aceasta din alte motive.

 

Rețeaua de cale ferată a tramvaielor din Botoșani este îmbătrânită și cedează tot mai des. Din cauza temperaturilor mari, în zona de îmbinare a liniilor care vin din Primăverii, respectiv Calea Națională, calea ferată a cedat.

„Nu se mai poate schimba macazul, au evacuat călătorii, este prea cald afară și se mai întâmplă incidente din acestea”, a povestit unul dintre vatmani. 

În zona centrului comercial Carrefour, trei tramvaie care urmau să intre pe Calea Națională au rămas blocate, cu ușile deschise după ce au fost evacuați călătorii, în timp ce celalte vagoane care se aflau deja în mers pe principala arteră din Botoșani, au rămas și ele blocate.

În ultima zi din iulie, un cablu al liniei de tramvai de pe traseul 101 a cedat și vreme câteva zeci de minute traficul pe linie a fost blocat.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44100:Tramvaie blocate pe Calea Națională, călători evacuați, cablu rupt, pericol de electrocutare: GALERIE FOTO ]]

[[galerie-foto]]