TITULARIZARE 2023: Aproape 500 de candidați s-au întrecut pentru cele peste 300 de posturi disponibile la Botoșani

Miercuri, 12 iulie 2023, au susținut proba scrisă candidații care optează pentru o carieră în învățământ.

 

S-au retras 58 de candidați

 

Într-un comunicat transmis de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani se menționează că la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor  didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, s-au prezentat 475 de candidați dintre cei 598 candidați înscriși inițial pentru a susține proba scrisă pentru examenul de titularizare pentru cele 338 posturi complete pe perioada determinata și 96 posturi pe perioada nederminată din județul Botoșani.

 

Din totalul candidaților prezenți, 58 de candidați s-au retras din motive personale, iar 5 candidați s-au retras din motive medicale. Niciun candidat  nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

 

Candidații botoșăneni au susținut examen scris pentru titularizare la 39 de discipline, în total, cea mai mare concurență fiind la disciplinele Limba și literatura română și matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română și metodica predării matematicii și explorării mediului în învățământul primar, Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităţilor instructiv-educative în grădinița de copii și Educație fizică și sport.

 

Când se afișează rezultatele?

 

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie 2023,  la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani  și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Eventualele contestații se depun la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, și 19 iulie până la ora 12:00.

 

Rezultatele finale se vor afișa în data de 26 iulie 2023.

 

Alese mulțumiri tuturor  colegilor care s-au implicat în organizarea și desfășurarea acestui concurs în condiții foarte bune.

 

(Sursa foto - Alba 24)