Dacă doi dintre tinerii surprinși la volan nu au avut niciodată permis de conducere, un al treilea a urcat la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Sâmbătă, polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul comunal din comuna Hlipiceni, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Tiberiu Crudu, din comuna Tudora, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule, suspendat.
Tot sâmbătă, polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 282, în localitatea Todireni, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Albești.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.