În epoca tehnologiei, copii și tinerii au nevoie de cat mai multe activități în aer liber, departe de poluarea urbană, de rutina zilnică , departe de smartphones si tabletă.
Practicarea unui sport de la varste cat mai fragede reprezinta un pas inainte catre o viata echilibrata, catre sanatate , catre o viata mai lunga si de calitate.
In acest context Directia pentru Sport si Tineret Botosani impreuna cu partenerii de la Clubul Sportiv de Airsoft Botosani (CSABt) a depus la MTS un proiect in vederea organizarii unei tabere nationale de airsoft acesta fiind finantat.
Tabara militara de airsoft ofera tinerilor din intreaga tara oportunitatea de a petrece o saptamana intr-o zona minunata din Moldova, in conditii naturale deosebite si cu un program de calitate.
Tabara nationala de airsoft este la prima ediţie dar se doreste a fi transpunerea unui eveniment national de airsoft care se afla la editia a VI-a si care se desfasoara in Botosani cu succes, intr-o tabara pentru copii si tineret care sa popularizeze beneficiile practicarii sportului in general dar si promovarea in randul tinerilor a principiilor care caracterizeaza airsoftul si anume : disciplina, seriozitate, onoare.
Obiectivele sunt:
1. Instruirea unui numar de 100 de copii si tineri din intreaga tara pe parcursul unei saptamani de tabara in spirit sportiv , al onoarei si disciplinei.
2.Promovarea valorilor sociale si culturale si turistice din Nordul Moldovei si Bucovinei in randul copiilor si tinerilor participanti din intreaga tara, a obiceiurilor si traditiilor romanesti din aceasta regiune.
Tinerii vor participa la module de pregatire teoretică, fizică şi practică cu privire la jocul sportiv de airsoft, echipamente, replici ale armelor, tactici de joc, noţiuni de prim-ajutor, orientare în teren necunoscut pe timp de zi şi timp de noapte, campare în natură contra cronometru, echilibru şi parcurgere distanţe pe tiroliană, tragere la tir cu replici de arme utilizate în joc iar in final toti absolvenţii taberei militare de airsoft vor participa alaturi de veteranii clubului partener la misiunile unui joc de airsoft.
Deschiderea evenimentului va fi vineri 12 august la ora 17.30 in Centrul de Agrement Codrii de Arama din Agafton, Botosani , marcand astfel si Ziua Internationala a Tineretului, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.