Tineretul liberal și-a ales o conducătoare, trei botoșăneni în forurile centrale – FOTOGALERIE

Tineretul Național Liberal și-a desemnat sâmbătă, în cadrul unui congres online, noua conducere. La eveniment s-au conectat peste 450 de delegați din toată țara care au votat-o din nou pe Mara Mareș în funcție de președinte.

 

Mara încă patru ani


Fostă deputată în legislatura 2016 – 2020, actuală consilieră de stat în cadrul cancelariei primului-ministru, liberala își începe astăzi al doilea mandat de președinte al TNL.


”Proiectul Generația Altfel merge mai departe! Vă mulțumesc pentru încredere! Astăzi începe mandatul noii conduceri a Tineretului Național Liberal. Felicitări tuturor colegilor proaspăt aleși! Mulțumesc tuturor acelora care au pus umărul la transformarea organizației noastre. Indiferent de ce furtuni au fost sau vor fi, ancora performanței noastre este unitatea și busola succesului nostru este munca în echipă. Mă simt onorată să fiu, pentru încă patru ani, președintele TNL”,


Mara Mareș, președinte TNL.

 

Trei botoșăneni în forurile naționale


La București s-au deplasat totuși de la Botoșani trei reprezentanți ai filialei județene: Radu Grigoraș, președintele TNL Botoșani și membru în Biroul Politic Național, Radu Lebădă, subsecretar de stat și membru în Biroul Politic Național și Eduard Mititelu, care tocmai a fost ales membru în Biroul Executiv.


”Organizația de tineret a PNL Botoșani este reprezentată de astăzi la nivel național. Sunt bucuros și plin de speranță că în urma alegerilor de astăzi de la congresul național al TNL tinerii care fac parte din organizația de tineret a PNL Botoșani vor fi bine reprezentați în forul central de conducere. Am toată garanția doamnei președinte Mara Mareș că tinerii din PNL Botoșani vor face parte din administrațiile publice la următoarele alegeri pentru ca «Generația Altfel » chiar contează și va asigur pe toți de acest lucru”,

 

Radu Grigoraș, președinte TNL Botoșani.


Acesta a transmis o invitație tuturor tinerilor din Botoșani cu principii liberale să se alăture noii echipe, dându-le asigurări că îi va susține pe fiecare în parte pentru a arăta că ”Generația Altfel” poate schimba în bine comunitatea în care trăim!

 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store