Tincu&comp. remontaţi pentru partida cu Astra II Giurgiu

 

Cu toate că vine după trei înfrângeri consecutive, echipa fanion a judeţului pare să îşi fi revenit. Cel puţin asta susţine tehnicianul Cristian Popovici care se ocupă de pregătirea roş-alb-albaştrilor şi care a afirmat că, elevii săi au redevenit optimişti şi vor lupta pentru obţinerea celor trei puncte puse în joc în partida de la finele acestei săptămâni. „Sunt momente mai dificile, dacă vreţi raportat ca şi în viaţă. Sunt perioade mai bune şi unele mai grele, atunci când vin astfel de probleme, trebuie să ai puterea să treci peste ele şi automat să te ridici şi să mergi mai departe. Acesta este şi cazul nostru pentru jocul cu Giurgiu din care nu putem decât spera la obţinerea celor trei puncte care să ne aşeze din nou pe un parcurs care este mai firesc”, a declarat Cristian Popovici, antrenorul principal al FC Botoşani. Popovici a mai spus că, au fost făcute deja o serie de şedinţe cu echipa dar şi cu acţionarii pentru a se vedea unde s-a greşit. „S-au făcut analize, am văzut, am discutat, important este să nu mai apară greşeli pe care le-am făcut toţi, ştim şi avem partea noastră de vină dar trebuie să gândim pozitiv pentru meciul cu Astra. Starea băieţilor este una pozitivă”, a mai spus Popovici. Tehnicianul a mai spus că pentru meciul din următoarea etapă sunt disponibili toţi jucătorii din lot mai puţin Florin Axinte şi Marius Matei, care sunt în continuare suspendaţi, însă deocamdată nu au fost primite precizări despre perioada în care aceştia rămân pe tuşă. Cât despre schimbarea centralului care va arbitra partida de sâmbătă cu formaţia din Giurgiu, Popovici este de părere că, din acest punct de vedere echipa nu a fost dezavantajată, cu excepţia eliminării lui Andrei Patache din meciul cu Farul Constanţa. „Aşa a decis comisia nu am nici o problemă vis a vis de această problemă pentru că deocamdată, poate mai puţin la jocul cu Constanţa când i s-a acordat acel cartonaş roşu gratuit lui Patache, în rest am fost arbitraţi corect, deci nu este cheia succesului la noi la brigada de arbitraj”, a adăugat tehnicianul roş-alb-albaştrilor. Cristi Popovici a mai spus că nu omite şi varianţa ca adversara de sâmbătă să vină la Botoşani întărită cu jucători de la prima echipă, în condiţiile în care campionatul din prima ligă a fost întrerupt din cauza meciului naţionalei României.