Tincu vrea ALEGERI curate în cele patru runde importante: Să avem un comportament decentVIDEO

A fost invitat la conferința de alegeri de la ALDE și liderul Organizației Municipale a PSD Botoșani.

 

Mihai Tincu le-a urat în primă fază succes tuturor candidaților care s-au înscris pentru organizațiile Municipală și de Femei din ALDE, iar mai apoi s-a referit la cele patru runde de alegeri care vor urma anul acesta și în 2020.

 

Și anume alegerile europarlamentare, prezidențiale, locale și parlamentare.

 

„Împreună să transmitem celorlalte partide din oraș să avem un comportament decent politic și uman, să folosim toate mijloacele legale avute la dispoziție, mai puțin cele care duc la comportări dramatice și nepoliticoase și care pun oamenii în situații dificile pentru că e un climat politic încărcat pentru că nu s-a reușit ca procentele celorcare au guvernat țara în ultimii ani și care au îndrăznit să propună un buget de 1.000 de miliarde, să rămână tot la 30 și ceva la sută”,

Mihai Tincu, președintele Organizației Municipale PSD Botoșani

 

Liderul PSD a declarat că este convins în 2020 primarul municipiul reședință de județ va fi un social democrat.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store