Botoșăneanul Cătălin Bordea alături de mari vedete, în cea mai spumoasă comedie românească a primăverii – VIDEO 

Actorul născut la Botoșani face parte din echipa de actori cooptați pentru filmul „Mentorii” care va avea premiera în cinematografe din 28 februarie. 

 

„Mentorii” urmărește povestea lui Johnny Baltă, un tânăr imatur și viitor moștenitor al unui imperiu financiar imens, deținut de tatăl său, Dorin Baltă. 

 

Nemulțumit de comportamentul superficial al fiului său, Dorin decide să-l dea afară din casă după un accident de mașină și îi cere să dovedească în șase luni că poate deveni un adult responsabil.

 

Johnny, cu ajutorul surorii sale Magda, recurge la mentoratul celor mai faimoși trei influenceri de dezvoltare personală din țară. De aici, lucrurile iau o întorsătură neașteptată.

 

Din distribuție mai fac parte Dorian Popa, Loredana Groza, Radu Bucălae, Mira, Doina Teodoru, Adrian Titieni și Drăcea. 

 

Regia este asigurată de Adrian Tapciuc.