Tînăr înecat în Prut recuperat de pompieri

 


Vineri, 3 septembrie 2010, puţin după ora 15.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre faptul că pe râul Prut, pe raza localităţii Ştefăneşti, pluteşte trupul neînsufleţit al unui tânăr, la cca. 4 metri de mal. Spre locul tragediei a plecat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti, cu accesorii de căutare specifice. După aproximativ 15 minute de la începerea operaţiunii de recuperare a trupului neînsufleţit al lui Alin N., de 23 ani, din oraşul Ştefăneşti, pompierii au reuşit să-l aducă la mal, cu ajutorul unei cângi. Intervenţia a fost îngreunată din cauza malului abrupt.