Tensiune prelungită pentru noul şef de la Eltrans: Aştept cu interes să preiau

 

La aproximativ două săptămâni de zile de la promovarea concursului pentru funcţia de director general a societăţii subordonată Primăriei Botoşani, Eltrans, Paul Şmit inginerul din cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) încă este ţinut în tensiune. Noul şef al instituţiei nu a preluat ştafeta de la cel care îi va deveni adjunct întrucât nu au fost parcurşi toţi paşii legislativi pentru producerea rocadei.

Deocamdată scaunul de director la Eltrans este ocupat tot de Victor Ivănescu care este adeseori „vizitat” de Paul Şmit care doreşte să se familiarizeze cu activitatea societăţii. „Aştept cu interes să preiau, sperăm să facem o echipă, să rezolvăm problemele, am avut discuţii cu dl. Ivănescu, mi-a mai explicat dumnealui care este treaba, am mai fost pe aici, am văzut…Va fi greu bineînţeles, nu îmi fac iluzii”, a spus Paul Şmit pentru Botoşăneanul.
În cursul zilei de astăzi va fi convocată o şedinţă a Consiliului de Administraţie de la nivelul unităţii pentru aprobarea indicatorilor de performanţă pentru structura de conducere a societăţii, care la rândul său va convoca Adunarea Generală a Acţionarilor pentru stabilirea limitelor salariale şi aprobarea indicatorilor. Un ultim pas ar fi o nouă întrunire a CA-ului pentru semnarea contractului de management. Potrivit legislaţiei în vigoare întreaga procedură se poate derula pe parcursul a 90 de zile.
Până atunci însă, viitorul director al societăţii şi-a făcut o serie de planuri privitoare la actul managerial şi a început să lucreze şi la propriul proiect. Printre altele, Paul Şmit susţine că va face lobby la primarul Ovidiu Portariuc pentru a obţine finanţare pentru reabilitarea căii de rulare dar şi pentru reparaţii la sediul societăţii şi a depourilor. „Voi încerca să mergem la Primărie să vorbim cu primarul să încercăm să facem nişte investiţii în infrastructură, ce am văzut la prima vedere, la calea de rulare, mai ales acolo în Primăverii, dar trebuie bani”, a mai spus Paul Şmit. Acesta a mai afirmat că nu este membru PSD şi că l-a întâlnit pe primar o singură dată în Primărie. „Cred că nici nu-mi mai reţine figura”, a mai spus Şmit.
CITEŞTE:
 Dezvăluire : Şeful nou de la Eltrans - ginerele omului care l-a făcut consilier pe Portariuc