SCRIE SCRIITORUL despre părintele Iustin Pârvu în: Şi sfinţii mor puţin

 

Da, şi sfinţii mor puţin, doar atât cât să se înalţe la cele veşnice. Trăitorul întru Dumnezeu nu vede în moarte decât o trecere lină şi firească într-o altă lume; în afara păcatului şi a smintelilor lumeşti, departe de tentaţiile trupului care lucrează în slujba diavolului. El merge cu îndrăzneală la moarte, fără teamă şi îndoială, sufletul lui este aşteptat în leagănul sfânt al dumnezeirii, cel veşnic înconjurat de îngeri.

În ziua a şaptea a săptămânii, cea de odihnă, pe 16 iunie a acestui an, după apusul soarelui, când cerul se deschide spre primirea rugăciunilor celor întru credinţă, sufletul părintelui arhimandrit, Iustin Pârvu, s-a alăturat cetei  îngerilor, în dreapta Domnului. Ne-a părăsit ultimul mare duhovnic al acestui chinuit popor, din ceruri rugăciunile lui ne vor lumina sufletele şi minţile. Se alături înaltelor spiritele ale ortodoxiei: părintele Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, părintele Arsenie Boca şi mulţi alţii.
Cuvintele lui doftoriceau sufletele prinse în hăţişul malefic al lumii păcatului. A trăit în virtute, bunătate  şi sfinţenie, n-a catadicsit să se ia de cei strâmbaţi de gânduri de mărire spre a le arăta calea cea dreaptă, n-a cedat în faţa ameninţărilor celor fără de înţelepciune şi fără înţelegere faţă de cei slabi, s-a ferit de cuvintele deşarte. Când era întrebat despre detenţie faţa i se lumina şi începea să povestească o întâmplare din cea mai neagră perioadă a vieţii sale:” Într-o seară, după o zi de muncă, unuia dintre supraveghetorii închisorii i s-a năzărit să-mi aplice o corecţie dură, s-o ţin minte toată viaţa, nu suporta să mă audă rugându-mă. Timp de o oră am  fost supus unor cazne îngrozitoare, cu cât păcătosul  mă lovea cu mai multă răutate , cu atât eu mă rugam cu mai multă patimă Tatălui Ceresc să-l ţină pe neisprăvit în puteri,  să mă altoiască şi mai tare. Cel care a căzut  în leşin a fost tocmai bietul slujbaş al diavolului. A doua zi a venit  spăşit în faţa celulei în care la fiecare răsărit de soare îmi spuneam  rugăciunea, şi-a cerut  iertare povestindu-mi printre lacrimi  ceea ce l-a chinuit toată noaptea; o voce suavă i-a şoptit în auz rugăciunile pe care le rostisem eu  în timp ce el îmi chinuia trupul. Le ştia pe dinafară. Cel care l-a vindecat de rău a fost îngerul meu păzitor, el a fost cel care i-a deschis inima spre lumină,  aşezându-i şi mintea pe calea înţelepciunii, trăgându-l din sminteala celui rău. Bietul păcătos devenise  alt om. L-am căutat după detenţie, cânta în corul bisericii din satul său natal, Costâna, de pe lângă Suceava
Părintele Iustin Pârvu a ctitorit şi a fost stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ din 1991 şi până la ultima suflare. A pus piatra de temelie şi la Mănăstirea Paltin, de maici. Şi-a trăit viaţa în sfinţenie şi curaj, n-a făcut compromisuri lumeşti şi nici concesii celor care l-au slujit pe diavol, i-a iertat pe cei care-i făcuseră rău, dar nu s-a putut apropia niciodată de ideile lor. A făcut 16 ani de detenţie comunistă, a ieşit mai tare şi mai înnoit la suflet întru slujirea lui Dumnezeu.  A fost incomod pentru toate regimurile, mândria de a fi român nu l-a părăsit niciodată, şi-a iubit poporul cu întreaga fiinţă. Avea şi-o vorbă: numai păsările cerului pot spune cât mă rog pentru binele poporului meu şi pentru mântuirea lui.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lucian ALECSA
CITEŞTE:
 SCRIE SCRIITORUL despre ignoranţă în: Cicatricea Eminescu