Telenovela Cristian Roman : O televiziune îl dă deputat şi face un anunţ trăsnit

 

Fostul prim reprezentant al Guvernului în Botoşani este prezentat ca deputat de către România TV. Postul naţional de televiziune a întocmit o listă a noilor parlamentari din toată ţara, iar la Botoşani, pe lângă cei nouă de la USL, mai sunt anunţaţi încă trei.
Cristian Roman dat iar deputat de Botosani
La Camera Deputaţilor sunt prezentaţi în afara liberalilor şi social-democraţilor şi Liliana Mincă de la PP-DD, a cărei apariţie nu reprezintă o surpriză, dar şi Cristian Roman de la ARD Botoşani, asupra căruia de 24 de ore informaţiile privind intrarea în Legislativ oscilează continuu. Neoficial, acesta ar fi primit asigurări de la centru că iese parlamentar la redistribuire. Pe de altă parte, România TV face o gafă de proporţii. Astfel, la Senat, în afara celor trei USL-işti care au închis colegiile, este prezentat ca viitor parlamentar pe Colegiul Darabani - Săveni… Gheorghe Ciubotaru. Acesta a însă candidat la Camera Deputaţilor pe Colegiul 6 Botoşani.
La nivel naţional, după centralizarea rezultatelor din 99,56% dintre secţii, la SenatUSL are 60,07%, ARD 16,72%, iar PP-DD 14,63%, în timp ce la Camera DeputaţilorUSL înregistrează 58,61%, ARD 16,52%, PP-DD 13,98%.
CITEŞTE ŞI:
Mandatul lui Roman sub un mare semn de întrebare
Mincă în Parlament, Roman aproape deputat la 75 de voturi – REZULTATE OFICIALE