Taximetrişti mutaţi cu tot cu staţii fiindcă blochează accesul spre parcări

 

Două staţii de taxi ar urma să fie înfiinţate şi una să dispară în urma unei iniţiative a municipalităţii botoşănene, care va fi supusă spre aprobare în următoarea şedinţă a Consiliului Local.


Este vorba de staţia din zona BIG, ce urmează a fi desființată, ulterior urmând să se înfiinţeze altele două. Măsura a fost luată şi ca urmare a situaţiei des întâlnită în multe staţii din Botoşani, unde numărul de taxiuri depăşeşte cu mult limita stabilită.
Una dintre cele două noi staţii va fi în fața la Uvertura Mall, iar cealaltă pe Calea Națională, vis-a-vis de complexul comercial Romarta. Potrivit viceprimarului Cosmin Andrei, desființarea stației de taxi de la BIG este impusă de faptul că taximetrele blochează parcarea care a fost amenajată în zonă.
“ Au fost mai multe modificări în ceea ce priveşte regulamentul, a fost acordat un punctaj mai mare maşinilor electrice care doresc a fi autorizate, un punctaj pentru viitoarele taximetre care vor avea ca modalitate de plată un POS mobil, acestea sunt facultative. O stație va avea cinci locuri, cea de la Mall, iar cealaltă va avea 8 locuri". a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.
La nivelul municipiului funcţionează aproape 30 de staţii de taxi, fiecare prevăzută cu un anumit număr de locuri. În cele mai multe dintre acestea numărul taximetriştilor este cu mult peste cel permis. Asta şi pentru că plăcuţele adiţionale privitoare la numărul de locuri dispar, iar poliţiştii rutieri nu pot efectua verificări cu privire la maşinile de taxi care staţionează în staţii.
CITEŞTE:
Taximetrişti mutaţi cu Poliţia pentru intervenţia utilajelor