Odată cu majorarea TVA-ului cu cinci puncte procentuale, botoşănenii ar putea plăti mai mult şi la taxa de salubrizare. Şi asta deoarece, factura emisă de Urban Serv municipalităţii cuprinde şi TVA. Potrivit conducerii acestei societăţi, majorarea s-ar putea produce începînd cu această lună. „Cetăţenii din Botoşani vor merge cu o taxă nemajorată substanţial, chiar dacă va fi majorată mai puţin. 5% va fi dintr-o dată din TVA pentru că taxa cuprinde taxa şi încă un 5% inflaţia, deci maxim 10% va fi majorarea asta, dar nu o majorăm noi, ci Consiliul Local. Eu acum am un preţ pe gunoi, 125 de lei per tonă, fără TVA. Dar cînd fac factura Primăriei este mai mare, deci începînd din luna iulie Primărie va avea o povară financiară mai mare cu 5% faţă de mine, eu nu cîştig, nu pierd”, a declarat Gheorghe Pricopi, director Urban Serv. Directorul societăţii de salubritate a mai declarat că, factura lunară pentru serviciile de colectare şi gestionare a deşeurilor din municipiul Botoşani, este de 500.000 de lei, ceea ce înseamnă că municipalitatea va avea de plătit suplimentar suma de 25.000 de lei pe lună, odată cu majorarea TVA-ului. O eventuală creştere a acestei taxe va fi stabilită în şedinţă de Consiliu Local.