Târgul Mărțișorului deschis cu oficialități, diplome și muzică populară – GALERIE FOTO&VIDEO

Pietonalul Unirii este și anul acesta locul de organizare a expoziţiilor cu vânzare ale meşterilor populari invitaţi la Târgul Mărțișorului.  

 

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani organizează, în perioada 25 februarie - 1 martie 2022, ediția a XII-a a Târgului Mărțișorului.

 

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc vineri, de la ora 10.00, cu întreaga conducere a consiliului Județean de față: președintele Doina Federovici, alături de vicepreședinții Bogdan Dascalescu și Dorin Birta. De asemenea, prezent a fost și Cristian Nistor, administratorul public al județului.

 

La eveniment au fost invitați și au și onorat invitațiile parlamentarii Alexandra Hutu și Lucian Trufin.

 

După ceremonia de deschidere au urmat recitaluri susținute de trei elevi, precum și ale unor interpreți de muzica populară. Meșterii populari au primit diplome din partea organizatorilor.

 

Din partea Primăriei nu a fost nimeni prezent.

 

La târg participă meșteri populari din județul Botoșani, Suceava și Iași. Pe lângă mărțișoarele confecționate din șnurul tradițional, firul răsucit: alb-roșu, alb-negru, în funcție de meșteșugul pe care îl desfășoară meșterii și participanții, se vor respecta anumite exigențe impuse de criteriile estetice promovate cu mult timp în urmă de către comunitățile  rurale care reușeau să confecționeze aceste talismane în  funcție de eposul moldav, de datinile și de credințele existente.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store