Târg INEDIT de jucării pe Pietonalul Unirii de la Botoșani – GALERIE FOTO

Ziua de 1 iunie a fost un bun prilej pentru zeci de copii de la Botoșani să scape de jucăriile vechi și nu oricum, ci contra cost.

 

Micii negustori s-au adunat pe Pietonalul Unirii de la Botoșani și și-au așezat frumos jucăriile, cărțile, colecțiile de dinozauri sau CD-urile și DVD-urile cu jocuri și tot felul de filme ale copilăriei.

 

Tarabele ad-hoc au fost de fapt ornamentele ce sunt amplasate pe pietonal pentru flori. Copiii, alături de părinți încercau să își vândă jucăriile.

 

Printre ei și un puști de 10 ani, Ciprian Mitoceanu care și-a adus chiar și bicicleta pe care o vindea cu 250 de lei, preț negociabil.

 

Strânsese deja suma de 40 de lei și spunea că își dorește probabil o kendama.

 

„Banii îi strâng şi poate îmi voi cumpăra jucării noi. Jucăriile aduse la târg nu mai sunt pentru vârsta mea şi am decis să le dau la alţi copii decât să le arunc. Nu mi-a fost greu să renunţ la ele, mai ales că am alte jucării care sunt pentru vârsta mea. Am participat şi anul trecut. Aşa ne obişnuim cu negoţul, suntem mici negustori”,

Ciprian Mitoceanu

 

Copiii, în marea lor parte, și-au adus jucăriile care nu le mai erau de folos prin prisma vârstei. Acest târg al jucătoriilor folosite a fost pentru rima dată organizat de deputatul Mihai Mălaimare.

 

Ulterior, copiii de la Botoșani s-au organizat singuri și au ieșit să-și vândă jucăriile.