„Tărâmul sfinților, Botoșani” a intrat în cea de a treia etapă de jurizare a celei mai importante competiții de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”.
La sfârșitul săptămânii trecute s-a încheiat votul publicului și al juriului, format din 100 de personalități: bloggeri, influenceri, jurnaliști, specialiști și reprezentanți ai administrațiilor publice, selectați de organizator.
Peste 315 mii de voturi au fost înregistrate pentru cele 60 de destinații finaliste din cele nouă categorii.
Rezultatele obținute în urma votării de către public și juriu vor avea, fiecare, o pondere de 33,3% în punctajul final. Celelalte 33,3 procente ale punctajului vor fi stabilite în urma unei cercetări sociologice efectuate pe un eșantion reprezentativ de turiști.
„Ne-am mobilizat exemplar și mulțumim tuturor celor care s-au alăturat campaniei noastre de promovare a județului Botoșani, un tărâm cu un tezaur cultural unic și nemuritor, pe a cărui meleaguri s-au născut marile genii Eminescu – Enescu – Iorga – Luchian, dar și un pământ binecuvântat, cu numeroase lăcașuri de cult. Pelerinajul ecumenic în ținutul Botoșaniului are o simbolistică valoroasă, de cunoaștere și de simțire duhovnicească, edificiile religioase locale adăpostind valori inestimabile, de la icoane unice sau făcătoare de minuni, manuscrise, picturi și fresce vechi, până la detalii arhitecturale din diferite stiluri și secole. Mulțumim celor care au votat «Tărâmul sfinților, Botoșani» și care au crezut că acesta poate fi «Destinația Anului 2023»”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Rezultatele finale ale competiției vor fi anunțate pe 27 aprilie, la Palatul Culturii din Iași, unde va avea loc Gala „Destinația Anului 2023”.
„«Tărâmul sfinților, Botoșani» este un prim demers de promovare a județului Botoșani. Vom continua să dezvoltăm acest concept, atât cât stă în puterea autorității locale, pentru că traseele turistice ecumenice din județul Botoșani, deși sunt puțin cunoscute marelui public, oferă trăiri sufletești unice, dar și priveliști pitorești, un adevărat rai verde pentru iubitorii de natură. Ca autoritate județeană, ne-am propus să promovăm tărâmurile de poveste de la noi din județ, aceste minunate comori uitate de lume. Reiterez invitația de a le vizita, de a le descoperi și de a le populariza. Este în puterea noastră, a tuturor, să facem cunoscute aceste tărâmuri minunate și binecuvântate de Dumnezeu”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.