Tânăra din accidentul de lângă Roma urcată în ambulanță în privirile disperate ale tatălui și fratelui – VIDEO & GALERIE FOTO

Tânăra conducătoare auto care s-a izbit luni dimineață într-un copac de pe drumul Botoșani – Roma, a fost preluată de ambulanța de terapie intensivă mobilă și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).

 

Ea a fost scoasă din mașină de către primii pompieri ajunși la fața locului și a primit îngrijiri medicale chiar lângă mașină. Minute bune, cadrele medicale i-au făcut masaj cardiac luptându-se pentru viața tinerei sub privirile, strigătele și plânsetele disperate ale tatălui și fratelui.

 

În mai multe rînduri, polițiștii și pompierii au trebuit să-i țină pe tatăl și fratele tinerei care voiau să se apropie de ea.

 

Aceasta ar fi avut răni mai grave la cap și când a fost urcată în ambulanță era în viață.

 

Automobilul este cel mai grav avariat chiar în locul șoferului, parbrizul fiind făcut țăndări, iar anvelopa de pe stânga față este sărită de pe geantă. De asemenea, bucăți din caroserie pot fi văzute pe câmp, în timp ce în interiorul mașinii airbagurile declanșate sunt pline de sânge.