Tânăr și neliniștit: Băgat în arest după ce și-a făcut de cap luni la rând

A distrus aparate în localuri publice, dar și ușa de la locuința unei tinere. Mai mult, a condus mașina beat și fără permis.

 

La data de 31 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 21 de ani, din municipiul Dorohoi.

 

Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, conducere fără permis și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în perioada septembrie 2021- ianuarie 2022, ar fi distrus două aparate de tip ”slot machine” din incinta unor localuri publice, precum și ușa de acces în locuința unei tinere, din municipiul Dorohoi, în acest context tulburând ordinea și liniștea publică.

 

De asemenea, acesta ar fi condus un autoturism pe drumul public din municipiul Dorohoi, fără a poseda permis de conducere și având o alcoolemie de 0,35 mg/l în aerul expirat.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store