Tânăr și cu ”mintea înghețată”: CUM s-a pornit la drum un șofer botoșănean

Un tânăr de 30 de ani, din Botoșani, a fost oprit duminică în trafic de un echipaj al Poliției.

 

Duminică 8 ianuarie 2017, în jurul orei 00:45, a fost depistat în trafic, P.D. de 30 de ani, din comuna Cândeşti, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal DC 74, pe raza localităţii Mihăileni.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat ; ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.