Aventuri la tinerețe: Un băiețaș, dornic de senzațional, s-a ales cu un dosar penal

Tupeul unor tineri întrece orice limită. Un tânăr de 20 de ani s-a ales duminică, cu un dosar penal.

 

Duminică 8 ianuarie 2016, în jurul orei 1.45, a fost depistat în trafic, A.C.de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean D.J.297, pe raza localităţii Todireni.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.