Tânăr din Botoșani, cu ochii pe stele într-o competiție națională de astronomie

Un elev de la Liceul Tehnologic „Regina Maria“ din Dorohoi continuă să-și cultive pasiunea pentru astronomie și să participe la competiții naționale, scriu reporterii de la Vocea Dorohoiului .

 

Mirel Cosmin Budeanu este elev în clasa a XII-a și participă an de an la Olimpiada de Astronomie și Astofizică. În acest an a luat la etapa județeană la secțiunea seniori, premiul al II-lea și se va prezenta la etapa națională din luna aprilie, de la Buzău. În 2014, roadele muncii lui și ale profesorului îndrumător Cristian Dan Oprișan s-au concretizat atunci când elevul a luat medalia de bronz la etapa națională la această olimpiadă.
Astronomia nu este o disciplină din programa școlară a liceului, dar elevii pasionați pot fi îndrumați de profesori să aprofundeze acest obiect. În competiția de la nivel național de luna viitoare vor participa și doi elevi din Botoșani, Nicolae-Cătălin Ruxandra și Flavia-Marina Alexoaie, reprezentanți ai Colegiului „A.T. Laurian“, din clasele a XI-a, respectiv a IX-a.
CITEȘTE:
 Puștiul care face cinste Botoșanilor, cu mintea în toată țara: Un senator PSD îl laudă  - VIDEO