Jandarmii au luat legătura cu persoana păgubită şi în baza semnalmentelor furnizate de aceasta, au identificat un tânăr în vârstă de aproximativ 18 ani, care, după ce a furat suma de 46 de lei din buzunarul de la pieptul bărbatului, profitând de neatenţia acestuia, a luat-o la fugă spre centrul oraşului.
Tânărul şi-a recunoscut fapta, iar suma de bani , pe care jandarmii au găsit-o asupra sa în urma controlului corporal, a fost restituită proprietarului.
Lucrătorii
Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dosarul fiind înaintat
Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
Jandarmii recomandă cetăţenilor ca atunci când se află în spaţii publice, în special în zone aglomerate, să păstreze banii sau alte bunuri de valoare în buzunare mai greu ,,accesibile” celor care au preocupări de acest gen.
CITEȘTE:
„Poliţist sub acoperire”: a urmărit şi reţinut un hoţ de buzunare