În urmă cu puțin timp, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a fost transportat un bărbat încarcerat la Penitenciarul Botoșani, având leziuni cu care s-a ales în urma unei „rafale” de lovituri.
Luni, 14 septembrie 2015, în jurul orei 15:00, la Spitalul Județean Mavromati a fost transportat un tânăr de 28 de ani, cu traumatisme pe mare parte din corp, în urma unei bătăi pe care cel mai probabil i-a aplicat-o colegul său de celulă, pentru a-i da acestuia o lecție.
Iulian T. a fost adus la spital de către gardienii Penitenciarului Botoșani, acolo unde tânărul era închis, iar dintre rănile pe care acesta le-a suferit se număra și una la nivel cranian. (M.M.)