O șoferiță a încercat să păcălească legea și-a fost prinsă de polițiști în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, judeţul Botoșani au întocmit dosar penal unei femei, care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autoturismul pe care îl conducea.

 

În data de 13 septembrie 2015, în jurul orei 16.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de trecere a frontierei, Florentina M., în vârstă de 35 de ani, cetăţean român, la volanul unui autoturism marca Fiat, înmatriculat în Italia.

„La controlul de frontieră, odată cu actele maşinii, femeia a prezentat şi certificatul de înmatriculare în care era aplicat talonul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice pentru autoturism. Lucrătorii noştri au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea talonului, iar în urma verificărilor specifice au constatat că acesta este fals.”, se arată menționat în comunicatul de presă al polițiștilor de frontieră.

Femeia a declarat că în luna iulie a efectuat inspecţia tehnică periodică la o firmă autorizată din Italia, fără a primi chitanţă, iar reprezentanţii firme respective au aplicat în certificatul de înmatriculare talonul. Persoana în cauză a mai declarat că nu avea cunoştinţă că acesta este fals.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele Florentinei M. lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui auto înmatriculat în alt stat fără drept de circulaţie în România.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45402:Șoferița din BMW, fără permis și cu mașina împrumutată, păzită de polițiști - FOTOGALERIE ]]