Talentul uluitor al unei fetiţe dintr-o comună din Botoşani: Cine ştie, poate o să ajung şi eu cineva...

Karina, o fetiţă de nici 12 ani, cu cosiţe blonde are deja un ţel bine stabilit în viaţă.

 

 Fetiţa din Hăneşti semnează deja primul său volum de versuri.

 

În operele ei, fetiţa cu ochi limpezi elogiază pământul natal. Şi copilăria, chiar dacă a ei nu este deloc uşoară. Mama e plecată la muncă în străinătate şi a fost crescută de bunica sa. Karina a fost îndrumată spre poezie de profesorul ei de matematică.

"Copilărie, măr roşu, încă te joci cu mintea mea..."

Sunt versuri recitate timid, pe malul râului. Însă de scris, Karina scrie mult mai bine... Atât de bine, încât nu îi ajunge biroul să îşi întindă diplomele. La 12 ani, fetiţa cu cosiţe blonde este poetă. Tocmai ce şi-a lansat volumul de versuri "Gânduri şi anotimpuri".

 

A scris până acum zeci de poezii. Despre anotimpuri, despre copilărie şi despre oamenii dragi din viaţa ei. De fapt, aşa a şi început totul, când copila avea 8 ani.

Karina Lerca:
"Era sfârşitul anului şcolar şi voiam ca să-i fac un cadou doamnei învăţătoare..."

Şi i-a ieşit. Fetiţa recunoaşte că a avut sprijin de la bunica.

Mariana Lerca, bunica:
"Drept mulţumire, ea a ştiut să se exprime în versuri"

Bunica o creşte pe Karina de când era un bebeluş, iar mama ei a plecat la muncă în străinătate. Talentul la scris i-a fost descoperit de profesorul de matematică.

 

De altfel, Georgică Manole este şi cel care de 27 de ani ţine în viaţă cenaclul Poesis. În era tehnologiei, profesorul de matematică nu vrea să o trimită însă pe Karina către ştiinţele exacte, ci spre filologie.

Georgică Manole, profesor de matematică:
"Ea deocamdată este poeta satului!"

Ştie că nu ar fi ajuns aici fără iubirea familei şi fără ajutorul oamenilor din şcoala ei. Iubeşte poeziile lui Eminescu, ale Anei Blandiana sau Grigore Vieru. Şi îi plac poveştile. Are propriile vise de urmat. În ochii limpezi ai copilei nu este însă nici urmă de trufie.

Karina Lercă:
"Cine ştie, poate o să ajung şi eu cineva..."
 

(Sursa: Observator)