Ţâbuleac : Consilierii PNL doreau să voteze împotrivă, dar hotărîrea să treacă

 

În schimb, preşedintele Consiliului Judeţean este convins că încă de la început consilierii liberali şi-au dorit ca rectificarea negativă a bugetului judeţului să treacă, numai că ar fi vrut ca nu ei să fie cei care votează un asemenea lucru.

Mihai Ţâbuleac a lăsat să se înţeleagă că membrii PNL din CJ ar fi dorit astfel să nu fie consideraţi ei răspunzători pentru diminuarea masivă a bugetelor localităţilor. „Eu nu aş vrea să dau calificative, dar cred că s-a observat foarte limpede că d-nii consilieri din grupul PNL doreau să treacă hotărîrea pentru a nu mai fi convocaţi din nou într-o şedinţă extraordinară, dar, în acelaşi timp, să n-o voteze. De aceea am fost nevoit să desfăşurăm nu una, ci două şedinţe extraordinare”, a afirmat şeful CJ. El a subliniat că respingerea proiectului ar fi însemnat un blocaj financiar şi mai mare al administraţiei publice locale. „Am fi ajuns într-o situaţie şi mai rea pentru că, după expirarea celor 30 de zile de la emiterea actului normativ de rectificare am fi lăsat localităţile fără buget şi nu s-ar mai fi putut efectua operaţiune de trezorerie”, a mai arătat Mihai Ţâbuleac.